LIVE
LIVE

BLOG

Noutăți din Mongolia

Ioan B. | 17 iulie 2017

"TREBUIE SĂ-ȚI SPUN CEVA..."

Am participat la o întâlnire pentru femei, în care mesajul a fost despre Isus, singurul care poate lua poverile și poate dărui pacea. Vorbind cu una dintre participante, dintrodată a fost sensibilizată de Duhul Sfânt și copleșită de povara păcatului ascuns adânc în inima ei de mai mulți ani. "Trebuie să îți spun ceva..." și apoi printre lacrimi și suspine, și-a vărsat inima înaintea Domnului. Diavolul o ținea legată de atâta timp, dar Domnul era acolo să îi ofere iertarea, după care inima ei tânjea atât de mult.

CURSUL KAIROS

În urma cu vreo 5 ani, când am participat la cursul Kairos, Dumnezeu ne-a revelat inima lui de Tată pentru toate popoarele, dorința Lui arzătoare ca toți să fie mântuiți și nevoia de oameni dispuși să meargă până la marginile pământului ca să vorbească despre mântuirea prin Isus.

De când am ajuns în Mongolia ne-am dorit să folosim această unealtă pentru mobilizarea bisericii mongole, iar în primăvară am fost implicați în organizarea cursului pentru 30 de credincioși mongoli și 5 străini. În prezent, ajutăm la finalizarea traducerii manualului și dublarea materialelor video în limba mongolă. Lunar ne întâlnim cu echipa de facilitatori și traducători pentru a ne ruga și a discuta despre problemele întâlnite. Ne rugăm ca Dumnezeu să ridice mai mulți păstori mongoli care să prindă viziunea. Pregătim următorul curs (septembrie 2017) și ne așteptăm ca Domnul să lucreze.

"POȚI SĂ ÎMI EXPLICI CE ÎNSEAMNĂ?"

I-am propus profesoarei de mongolă ca într-una din cele 3 întâlniri săptămânale să citim din Biblie, cu scopul de a învăța terminologia, în limba mongolă. Viza de student, teoretic ne interzice să desfășurăm activități cu caracter religios, dar profesoara noastră, deși nu e creștină, a acceptat. Și pentru că Biblia nu este doar o simplă carte, dăm slavă Domnului că de multe ori ea a fost intrigată de ceea ce citea cu noi și ne ruga să îi explicăm. Domnul a extins această binecuvântare: alte 2 profesoare, cu care am făcut cursuri, au putut să afle care e adevăratul înțeles al cuvintelor din Biblie. Ne rugăm ca fiecare Cuvânt auzit, să aducă rod!

"PÂNĂ AICI, DOMNUL NE-A AJUTAT!"

V-am rugat să mijlociți pentru extinderea vizei noastre și Domnul ne-a dat har. Deși inițial ni s-a spus că nu putem primi decât încă o lună, viza de studenți ne-a fost extinsă până în septembrie. Înainte de a veni în Mongolia ni s-a spus că e imposibil să primim vize de studenți având 3 copii, dar Domnul a făcut minune după minune făcând posibilă șederea și slujirea noastră aici pentru aproape 2 ani. Din iarnă vom avea nevoie de un alt tip de viză. Ne rugăm pentru uși deschise !

Continuați să mijlociți și pentru familia Iacob care au venit să slujească împreună cu noi acum 4 luni. Încă nu au obținut viza pe termen lung, dar au aplicat ca studenți la o facultate și așteaptă răspuns. Domnul să le dea har și să grăbească obținerea actelor.

Continuăm slujirea în biserica "Viață din belșug" și la centrul Story Hub. Detalii în episodul viitor...

Arhivă


2017

decembrie  [1]octombrie  [1]iulie  [1]mai  [5]aprilie  [5]februarie  [6]ianuarie  [13]

Categorii


Familii  [3]Tineri  [7]Copii  [6]Misiune  [4]Credință  [7]Lumea de dincolo  [6]

Alte articole

20
01.17

Chiar dacă sunt prea mic...

O poezie de Maria Luca. [...]

09
04.17

Grupul IANIS - oratoriu de Paște

Programul de Paște, susținut de grupul IANIS în anul [...]

01
10.17

500 de ani de la Reformă

În calitate de preot catolic, Martin Luther enunța primele idei ale Reformei Protestante în anul [...]

Un concept      Programming  

Copyright © 2020 Biserica Emanuel Sibiu. Toate drepturile rezervate.