LIVE
LIVE

BLOG

Emanuel – Dumnezeu este cu noi

Ioan Brie | 16 decembrie 2017

Anunțând înainte vreme nașterea lui Mesia, profetul Isaia vestea ca Fecioara va rămâne însărcinată, și va naște un Fiu, căruia i se va pune numele Emanuel, care tălmăcit înseamnă, Dumnezeu este cu noi. Evanghelistul Matei evocă această profeție arătând că ea s-a împlinit prin nașterea lui Isus. Dincolo de faptul că profeția anunța că Cel care se va naște este de natura divină, el fiind Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, ea ne spune că nașterea lui Isus realizează și confirmă că Dumnezeu este cu noi. Cum ar trebui să înțelegem afirmația că Dumnezeu este cu noi? Vă propun să reflectăm la trei înțelesuri:

1. Dumnezeu este cu noi: Dumnezeu s-a făcut neam cu oamenii.

Dacă până la nașterea lui Isus, Dumnezeu s-a apropiat de oameni prin îngerii săi, prin revelații înfricoșătoare, prin teofanii sau prin profeții săi, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, însuși Dumnezeu vine la noi. În esența ei, întruparea lui Isus este însușirea naturii umane de către Fiul lui Dumnezeu. În timp ce Isus este Dumnezeu adevărat, el este și om adevărat. Dumnezeu este cu noi, în înțelesul întrupării, nu înseamnă că Dumnezeu este cu noi prin alianță, prin întovărășire, prin alăturare sau prin împrietenire; ci ne arată că Dumnezeu a trecut efectiv de partea oamenilor – El s-a întrupat, a devenit unul dintre noi, a devenit parte a rasei umane, și-a însușit natura noastră umană. Întruparea lui Isus trebuie înțeleasă ca înrudire a lui Dumnezeu cu umanitatea; prin întruparea lui Isus Dumnezeu se face neam cu lumea: el s-a făcut părtași cărnii și sângelui nostru; adică a devenit neam cu noi. Desigur că în tot acest timp, Isus este Dumnezeu adevărat, împărtășind deplin întreaga natură divină, comună Tatălui și Sfântului Duh.

Între un artist și opera sa există o prăpastie de netrecut. Chiar dacă artistul poate crea opera sa, artistul nu se poate întrupa în opera sa. Un pictor poate sa facă un tablou, dar nu se poate face pe sine tablou. Un sculptor poate sculpta o statuie, dar sculptorul nu se poate face statuia sculptată. Prăpastia ontologică dintre artist și operă nu a putut fi trecută niciodată în istoria omenirii, cu o excepție: întruparea lui Isus, Fiul lui Dumnezeu. Toate cele ce există au fost create prin Fiul, inclusiv oamenii. În actul întrupării, Fiul lui Dumnezeu, care a creat omul, a devenit El însuși Om. În acest înțeles ar trebui să citim afirmația Dumnezeu este cu noi.

2. Dumnezeu este cu noi: omenirea reprimește demnitatea pierdută prin păcătuire.

Trecerea lui Isus de partea neamului omenesc, prin actul întrupării, reprezintă acordarea de către Dumnezeu a cinstirii supreme față de omenire. Omenirea reprimește demnitatea pierdută prin căderea în păcat. Oricât de degradată de păcat ar fi vreo ființă umană, demnitatea ei este restaurată prin întruparea lui Isus. Fiecare om, creștin sau necreștin este avut în vedere prin actul întrupării: Isus s-a întrupat pentru toți și a murit pentru toți. Prin urmare, întruparea lui Isus ridică neamul omenesc la un nivel superior. Acest fapt ne îndatorează pe fiecare să fim recunoscători față de Dumnezeu pentru harul primit și plini de respect față de semenii noștri, cu care Dumnezeu ne înfrățește nu numai prin actul creației, ci și prin actul întrupării lui Isus.

3. Dumnezeu este cu noi: speranță pentru oameni – lumea poate fi mai bună.

Întruparea Domnului ne deschide spre perspectivele speranței. Mesajul central al întrupării este speranța. Isaia anunța că poporul care umbla acum în întuneric vede o mare lumină (Isaia 9,2). Semnificația centrală a nașterii lui Isus este dată de faptul că, deși lumea a păcătuit împotriva lui Dumnezeu, totuși Dumnezeu nu a abandonat lumea, dimpotrivă, Dumnezeu își aduce lumea mai aproape de inimă de cât a fost ea vreodată. Prezența Fiului lui Dumnezeu în mijlocul rasei umane, identificarea lui cu omenirea creează premisele ca lumea noastră să devină mai bună. Datorită întrupării Domnului avem dreptul legitim să privim spre viitor cu speranță și să viețuim în așa fel încât lumea noastră să fie mai bună: Dumnezeu este cu noi. Întruparea lui Isus, înnomenirea Fiului lui Dumnezeu, ne provoacă să ne gândim la înduhovnicirea noastră, la asemănarea noastră cu El. Dacă el s-a făcut ca noi, trecând de partea noastră, se cade ca și noi să trecem de partea Lui, făcându-ne ca el: buni, iubitori, iertători și generoși ca El.

Vă doresc Sărbători Fericite!
Pastor Ioan Brie
Rector ITP București

Arhivă


2017

decembrie  [1]octombrie  [1]iulie  [1]mai  [5]aprilie  [5]februarie  [6]ianuarie  [13]

Categorii


Familii  [3]Tineri  [7]Copii  [6]Misiune  [4]Credință  [7]Lumea de dincolo  [6]

Alte articole

16
01.17

5. Focul Iadului

Înainte de a intra în subiectul articolului, trebuie să facem două observaţii. În primul rând, subliniem că [...]

01
01.17

Sfaturi biblice pentru tineri

„Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic [...]

25
12.16

Am un frate mititel...

O poezie de Maria Luca. [...]

Un concept      Programming  

Copyright © 2020 Biserica Emanuel Sibiu. Toate drepturile rezervate.