LIVE
LIVE

BLOG

Jocuri pentru isteți

10 ianuarie 2017

PANTOMIMĂ ‒ VINDECĂRILE LUI ISUS

Se împart participanții în două echipe. Fiecare echipă extrage pe rând câte un bilețel dintr-un coș. Fiecare bilet are scris numele uneia dintre minunile de vindecare făcute de Isus. Echipa respectivă trebuie să mimeze acea minune și cealaltă echipă trebuie să ghicească despre ce minune este vorba. Dacă ghicește, echipa primește un punct, dacă nu, cei care au mimat primesc un punct.

AVEM NEVOIE DE MODELE

Se împart participanții în două grupe. Ambele grupe primesc câte un puzzle cu 40-50 de piese. Câștigă cei care termină primii. Apoi, schimbă puzzle-ul și unei echipe i se dă modelul (imaginea). Desigur că aceasta va face prima puzzle-ul. Se discută apoi cum s-au simțit când au lucrat fără un model? Ar fi putut termina mai repede cu model?

Aplicația: în viață, avem nevoie de modele. Este vorba despre modele Biblice mai ales.

VERSETE ZBURĂTOARE

Un adult scrie un verset de memorat pe bucăți de hartie, scriind un cuvânt sau două pe câte o foaie. Împăturește fiecare hârtie în formă de avion. Aruncă avioanele înspre copii. Fiecare copil care a prins un avion, îl desface și vine în față cu partea de verset pe care o are. Ceilalți copii urmează să dea instrucțiuni pentru ca toți cei prezenți în față să se așeze în ordinea potrivită.

ARCA LUI NOE

Copiii vor fi așezați în cerc, pe scaune. Primul copil spune: „Noe ia cu el în corabie doi elefanți.” Al doilea spune: „Noe ia cu el în corabie doi elefanti și doi tigri.” Al treilea spune: „Noe ia cu el în corabie doi elefanți, doi tigri și două veverițe.”

Fiecare copil spune animalele pe care le-a auzit înaintea sa, în ordinea corectă, și mai adaugă și el încă două. Dacă vreun copil greșește, iese afară din joc și continuă ceilalți. Nu se vor repeta animale de același fel. Încercați să spuneți nume de animale mai rare, arătând astfel cât de variată este creația lui Dumnezeu.

SUFLETUL PIERDUT

Un jucător va sta legat la ochi în centrul unei camere. Ceilalți jucători vor sta într-un cerc sau de-a lungul unei linii. Jucătorii vor schimba locurile în cerc, iar o persoana va fi scoasă din cerc. Apoi, jucătorul din mijlocul cercului va fi dezlegat la ochi și va avea la dispoziție un minut ca să numeasca jucătorul care lipsește ‒ sufletul pierdut. Persoana care a fost scoasă afară va fi cea legată la ochi la jocul următor. Se explică astfel copiilor că Dumnezeu știe despre fiecare și vede întotdeauna pe cei pierduți, dorește să-i salveze, să-i aducă înapoi.


sursa: http://romediacrestin.info

Arhivă


2017

decembrie  [1]octombrie  [1]iulie  [1]mai  [5]aprilie  [5]februarie  [6]ianuarie  [13]

Categorii


Familii  [3]Tineri  [7]Copii  [6]Misiune  [4]Credință  [7]Lumea de dincolo  [6]

Alte articole

16
01.17

5. Focul Iadului

Înainte de a intra în subiectul articolului, trebuie să facem două observaţii. În primul rând, subliniem că [...]

01
01.17

Sfaturi biblice pentru tineri

„Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic [...]

23
02.17

Pași prin credință

Ca oameni, suntem obișnuiți să avem încredere în lucrurile pe care ochii noștri le pot vedea, iar mâinile [...]

Un concept      Programming  

Copyright © 2020 Biserica Emanuel Sibiu. Toate drepturile rezervate.