BLOG

Ca oameni, suntem obișnuiți să avem încredere în lucrurile pe care ochii noștri le pot vedea, iar mâinile noastre le pot pipăi. Acestea sunt lucruri care ne dau siguranță, pentru că sunt tangibile. Când însă te apropii de Dumnezeul cel viu, te întâlnești cu provocarea de a trăi prin credință. El ne cheamă să ne punem nădejdea în lucruri pe care nu le putem vedea, să avem „o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite”. Și pentru ca lucrurile să fie și mai captivante, Dumnezeu nici măcar nu ne spune de la început destinația finală, nu ne arată unde anume trebuie să ajungem. Ne descoperă câte un pas pe rând, până ajungem să umblăm împreună cu El, bazându-ne doar pe faptul că El știe unde ne duce și cunoaște drumul într-acolo. Ba mai mult, El e deja acolo.

Pe paginile Scripturii, îl avem drept model pe Avraam, căruia Dumnezeu îi lansează într-o zi provocarea de a ieși din țara lui (Geneza 12:1) și de a merge... unde? Nu era treaba lui. Destinația finală trebuia lăsată în seama lui Dumnezeu. Important pentru Avraam era doar să asculte, să-și facă bagajele și să părăsească confortul de acasă. Dumnezeu deja se angajase ca pe parcurs să-i poarte pașii în direcția urmărită de El. Provocarea era uriașă, dar și răsplata pe măsură: să devină un om binecuvântat, care la rândul lui, să poată fi o binecuvântare pentru alții. Toate familiile pământului să fie binecuvântate în el ‒ era o promisiune extraordinară! Și mi-l imaginez pe Avraam, cu aceeași pasiune și dedicare pentru Dumnezeu, pe care o arată mai târziu în viață, în momentul în care e provocat să-l aducă drept jertfă pe unicul lui fiu, cum dis-de-dimineață (Geneza 22:3), se trezește și îi pregătește de plecare pe toți cei dragi ai lui. Pentru el, nu conta altceva decât împlinirea voii lui Dumnezeu. El nu dorea să se știe niciunde altundeva decât în mijlocul planului lui Dumnezeu pentru viața lui. Era o nebunie pentru cei din jur ceea ce făcea el? Cu siguranță! Nu ar fi putut el să stea comod acasă, să aibă grijă de turmele lui și chiar să fie o mărturie printre prietenii lui? Nu, pentru că Dumnezeu avea altceva pregătit pentru el. Drept urmare, „Avraam a plecat, așa cum îi spusese Domnul” (Geneza 12:4). Nu știa unde merge, dar Dumnezeu avea o țară în plan pentru el. O țară pe care să i-o dea de moștenire lui și urmașilor lui în veci, o țară unde curge lapte și miere. Și frumusețea acestei călătorii împreună cu Domnul era că Avraam făcea un pas, apoi se oprea și zidea un altar Domnului care i se arătase (Geneza 12:7). El chema Numele Domnului și Domnul îl călăuzea mai departe.

În urmă cu 4 ani, Domnul ne-a lansat și nouă aceeași provocare: de a părăsi confortul nostru, locurile de muncă, lucrurile cu care eram obișnuiți, chiar slujirea din biserică pentru a ne îndrepta atenția spre oameni care nu au auzit niciodată despre Singurul Nume în care să poată fi mântuiți, numele lui Isus Hristos. Ca și în cazul lui Avraam, pentru unii oameni din jur, ceea ce am ales să facem era o nebunie. Dar noi n-am vrut să facem altceva, decât să împlinim chemarea lui Dumnezeu pentru familia noastră. Așa că împreună cu cei doi copilași mici, ne-am mutat pentru 2 ani la Agigea, Constanța, urmând cursurile Centrului Român de Studii Transculturale. Nici nouă nu ne-a arătat Dumnezeu de la început tot planul, dar primul pas pentru noi am știu că este această școală de misiune, care să ne pregătească pentru viitor.

Știam că Dumnezeu ne va călăuzi spre țara pe care dorea să ne-o dea ca moștenire, acel loc în care El nu mai vrea să stăpânească cel rău, ci oamenii să se afle sub domnia lui Hristos și neprihănirea Lui să inunde inimile copiilor Săi. Astfel, Dumnezeu ne-a condus pașii spre Mongolia, un teritoriu al dușmanului, în care acum, domnesc budismul și șamanismul, unde practicile oculte sunt la ele acasă. În septembrie 2014, am călcat pentru prima oară pământul acestei țări iubite de Domnul, am străbătut capitala Ulaanbaatar în lung și în lat, și, ca și Avraam altădată, știm că Domnul ne va da această țară ca moștenire spirituală (Geneza 13:17).

Întăriți în credință, nădăjduind în lucruri pe care acum, nu le vedem, ne bizuim pe Domnul și pe ajutorul Lui. În septebrie 2015, ne-am mutat cu familia în Mongolia pentru că îi iubim pe oamenii de aici și dorim să vedem cum Împărăția lui Dumnezeu se lărgește, cum Evanghelia este vestită oamenilor care nu au auzit de El și cum credincioșii mongoli sunt întăriți în credință și echipați pentru slujire.

Vă lansăm provocarea de a crede și lucra împreună cu noi!

(va urma)