LIVE
LIVE

BLOG

4. Judecata de apoi

Ioan Brie | 18 ianuarie 2017

Uneori, este cultivată o imagine deformată despre Dumnezeu. El este descris fie ca fiind plin de iubire şi tolerant, fie ca judecător aspru şi fără milă. Biblia ne învaţă că Dumnezeu este dragoste, dar şi dreptate. Dragostea lui Dumnezeu nu exclude dreptatea Sa. Dreptatea lui Dumnezeu sta la baza judecăţii care va avea loc în ziua de apoi. Adeseori, se vorbeşte despre Dumnezeu ca fiind plin de dragoste şi bunăvoinţă, dar se greşeşte atunci când se uită că el este şi un foc mistuitor. O imagine Corinteniectă despre Dumnezeu presupune punerea împreună a dragostei şi a dreptăţii divine, a milei şi a judecăţii într-o formulare coerentă şi unitară a înţelegerii lui Dumnezeu. În continuare, vom aprofunda învăţătura biblică despre judecata de apoi.

1. Judecata de apoi este o învăţătură biblică

Potrivit Scripturii, judecata viitoare face parte din planul lui Dumnezeu pentru lumea aceasta. Biblia vorbeşte despre o zi a judecăţii. Învăţătura despre judecată este una dintre învăţăturile fundamentale ale Bibliei şi unul dintre elementele distinctive ale planului lui Dumnezeu pentru lume. Învăţătura despre judecată apare atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament.

a. Judecata de apoi în Vechiul Testament.
Textele biblice vechi-testamentare, în care se vorbeşte despre judecată sunt nenumărate. Cele mai importante pasaje se regăsesc în Geneza 18:25; Psalmul 1:5; Psalmul 9:7-8; Psalmul 50,4; Psalmul 51:4; Eclesiastuliastul 12:14; 11:9; Daniel 7:9-10; Maleahi 3:5. Punând împreună adevărul descoperit în aceste texte şi în alte pasaje ale Vechiului Testament, afirmăm că potrivit Vechiului Testament, învăţătura despre judecata de apoi se concentrează în patru puncte majore:

b. Judecata de apoi în Noul Testament.
Noul Testament continuă revelaţia Vechiului Testament cu privire la judecată. Conceptul nou-testamentar despre judecata de apoi se fundamentează pe cel vechi-testamentar. Câteva dintre cele mai importante texte ale Noului Testament privitoare la ziua judecăţii, le găsim în: Matei 16:27; 25:31; Ioan 5:27; Fapte 17:31; Romani 2:5-7; 2:16; 2 Corinteniinteni 5:10; Evrei 9:27; Apocalipsaalipsa 20:14 şi 1 Ioan 4:17. Adevărurile cuprinse în aceste texte vor fi puse în evidenţă pe parcursul studiului nostru. Pentru moment, dorim să subliniem caracterul biblic al învăţăturii despre judecata de apoi. Putem afirma cu certitudine că învăţătura despre judecată este o învăţătură biblică; nu există nici cea mai mică îndoială cu privire la acest adevăr.

2. Judecata de apoi este inevitabilă

Nimeni nu are imunitate în faţa judecăţii de apoi. Judecata este inevitabilă. Nimeni nu poate fugi de judecata lui Dumnezeu. În mod absolut sigur, fiecare om de pe pământ va ajunge în faţa scaunului de judecată a lui Dumnezeu. Dumnezeu a decretat ca fiecare om să fie adus la judecată. În timpul existenţei noastre terestre, înaintăm ireversibil spre moarte, iar după moarte, are loc judecata. Biblia ne învaţă că judecata este absolut sigură şi inevitabilă. Pavel scrie: „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup." (2 Corinteniinteni 5:10). În epistola către Evrei, Duhul Sfânt declară că „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata" (Evrei 9:27), iar în cartea Eclesiastuliastul, este scris: „Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată [...] Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.” (Eclesiastuliastul 11:9; 12:14). Pe baza acestor texte biblice, afirmăm că judecata viitoare este o certitudine absolut sigură; judecata de apoi este inevitabilă. Nimeni nu se va putea sustrage judecăţii divine.

3. Judecata de apoi se va face pe baza voii lui Dumnezeu, descoperită oamenilor

Standardul după care va judeca Dumnezeu în ziua de apoi va fi voia Sa, descoperită fiecărui om. Dumnezeu se descoperă oamenilor în măsuri diferite. La judecata viitoare, Domnul va ţine cont de măsura de revelaţie divină, de care a avut parte fiecare om. Fiecare va fi judecat în funcţie de câtă lumină a avut. Această înţelegere se fundamentează pe cel puţin două texte. În Luca 12:47-48, vorbind despre pilda ispravnicului credincios, Isus conclude cu următoarele cuvintele: „Robul acela, care a ştiut voia stăpânului său, şi nu s-a pregătit deloc şi n-a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri. Dar cine n-a ştiut-o, şi a făcut lucruri vrednice de lovituri, va fi bătut cu puţine lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; şi cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult.", iar în Matei 11:20-24, Isus învaţă că pentru Sodoma, Gomora, Tir şi Sidon, va fi mai uşor în ziua judecăţii, decât pentru cetăţile vizitate de Isus, dar care nu s-au pocăit. În mod sigur, fiecare om de pe pământ are parte de revelaţia lui Dumnezeu şi de o zi a cercetării. Unora, li se dă mai mult, altora li se dă mai puţin, dar fiecăruia i se dă ceva. Există o revelaţie a lui Dumnezeu în natură (Romani 1:18-25), în istorie şi în conştiinţa oamenilor (Romani 2:12-16), precum şi o revelaţia specială. Fiecare om este responsabil de ceea ce a primit de la Domnul şi judecata se va ţine în aCorintenid cu revelaţia dată; aşa că nimeni nu se poate dezvinovăţi.

4. Dimensiunile judecăţii divine

Judecata divină comportă două dimensiuni fundamentale. Prima dimensiune se referă la judecata divină, care are loc în viaţa de pe pământ şi a doua dimensiune se referă la judecata de apoi. Biblia ne arată clar că uneori, Dumnezeu intervine cu judecăţi ale Sale încă din viaţa de pe pământ, iar alte fapte sunt lăsate pentru a fi evaluate la judecata finală. În ceea ce priveşte judecata de la urmă, există patru momente ale judecăţii:

a. Judecata făcută de Dumnezeu în clipa morţii fiecărui om.
În momentul în care un om moare, are loc o judecată în baza căreia sufletul celui mort se va duce în Rai sau în Locuinţa morţilor. Această judecată marchează decizia privitoare la locul în care sufletul îşi va petrece veşnicia. Criteriul după care se va judeca este legat de atitudinea pe care omul respectiv a avut-o faţă de Isus. Dacă a crezut în Isus, va fi mântuit, dacă nu a crezut, omul va fi osândit. Isus a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă." (Ioan 5:24).

b. Judecata celor mântuiţi după la răpirea bisericii.
Pavel spune că toţi trebuie să ne înfăţişăm în faţa scaunului de judecată al lui Hristos. Judecata bisericii răpite nu are ca scop să răspundă la întrebarea cine va fi mântuit, ci la întrebarea legată de măsura răsplătirii dată fiecărui mântuit. Acest moment al judecăţii este avut în vedere de Pavel în 1 Corinteniinteni 3:10-15; 2 Corinteniinteni 5:1-10. Pavel subliniază trei caracteristici ale judecăţii credincioşilor:

c. Judecata care va avea loc în la sfârşitul necazului cel mare.
În conformitate cu Apocalipsaalipsa 19:19-21, la această judecată, vor fi judecaţi: Antihristul, Profetul mincinos şi cei care au primit semnul fiarei. Toţi aceştia vor fi aruncaţi în iad. Israelul şi neamurile vor fi judecate în vederea intrării în mileniu. Criteriul judecăţii este subliniat în Matei 25:31-46.

d. Judecata finală ‒ judecata de la tronul cel mare şi alb.
Potrivit Apocalipsaalipsa 20:11-15, după mileniu, va avea loc învierea a doua şi judecata finală. Morţii mari şi mici au fost judecaţi după faptele lor, iar cei care nu au fost găsiţi în cartea vieţii au fost aruncaţi în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă.

5. Identitatea judecătorului din ziua de apoi

Potrivit Bibliei, Judecătorul din ziua de apoi va fi Dumnezeu Tatăl (1 Petru 1:17; Evrei 12:23), numit „Judecătorul tuturor”, care va judeca prin Domnul Isus Hristos (Ioan 5:22; Fapte 17:31; 2 Corinteniinteni 5:10) şi care va fi asistat de cei sfinţi, glorificaţi alături de Isus (1 Corinteniinteni 6:2-3). Ceea ce trebuie observat este că acela care este Mântuitor acum, va fi Judecător în ziua de apoi: Cel prin care s-a realizat mântuirea, va fi şi cel prin care se va aduce judecata; Cel care acum, este avocatul (mijlocitorul) nostru, atunci, va fi judecătorul cel drept.

6. Ce va judeca Dumnezeu în ziua de apoi?

Dumnezeu va judeca felul de viaţa pe care l-a avut pe pământ fiecare om. Patru aspecte legate de vieţuirea de pe pământ vor fi aduse în atenţia judecăţii divine:

7. Cum va fi judecata de apoi?

Biblia ne descrie felul în care va avea loc înfricoşătoarea judecată. Punând împreună informaţiile cuprinse în mai multe pasaje biblice, pe tema judecăţii, putem face următoarele observaţii:

În concluzie, putem afirma cu certitudine că judecata de apoi este o învăţătură biblică fundamentală, că judecata este inevitabilă, că la judecata viitoare Domnul va ţine cont de măsura de revelaţie divină, de care a avut parte fiecare şi că există o judecată a lui Dumnezeu în viaţa de acum şi una în ziua de apoi. Fiecare om va fi judecat, dar fiecare la rândul cetei lui, Judecătorul cel drept va fi Domnul Isus, care va fi asistat de cei sfinţi şi judecata se va face pe baza faptelor făcute în viaţa de pe pământ. Judecata va fi universală, publică, sigură, întemeiată pe adevăr, dreaptă, fără părtinire, irevocabilă, convingătoare şi înfricoşătoare. Având în vedere toate acestea, se impune să ne predăm cu totul Domnului Isus Hristos, să trăim o viaţă de credinţă curată, în sfinţire, separată de păcat şi plină de fapte bune.

Arhivă


2017

decembrie  [1]octombrie  [1]iulie  [1]mai  [5]aprilie  [5]februarie  [6]ianuarie  [13]

Categorii


Familii  [3]Tineri  [7]Copii  [6]Misiune  [4]Credință  [7]Lumea de dincolo  [6]

Alte articole

14
02.17

Dărnicia creştină

Dărnicia este actul prin care cineva oferă, motivat de iubire şi ascultare de Dumnezeu, bani sau alte bunuri [...]

05
02.17

Cum să lucrezi eficient cu tinerii

Dumnezeu a binecuvântat bisericile noastre cu mulţi tineri. Uneori, s-a afirmat că tinerii sunt viitorul bisericii. [...]

17
07.17

Noutăți din Mongolia

Vrem să împărtășim cu voi câteva întâmplări recente de pe câmpul de misiune din [...]

Un concept      Programming  

Copyright © 2020 Biserica Emanuel Sibiu. Toate drepturile rezervate.